El sindromul cățelului înotător, cunoscut și sub numele de sindromul înotătorului, este o afecțiune congenitală care afectează puii de câine și se caracterizează prin a slăbiciune extremă a membrelor, împiedicându-i să stea în picioare și să meargă corect. Acest lucru face ca puii afectați să adopte o postură cu picioarele întinse în lateral și cu pieptul sprijinit pe pământ, de unde și numele.
Ce cauzează sindromul cățelușului înotător?
Las cauze exacte Cauzele sindromului cățelului înot nu sunt complet definite, dar mai multe investigații sugerează că acestea se pot datora unei combinații de factori genetici, de mediu și nutriționali.
- Factori genetici: Unele rase par să fie mai predispuse la această afecțiune, cum ar fi buldogul francez, buldogul englez, pechinez, basset hound și Shar Pei.
- Factori de mediu: Tipul de suprafață pe care cresc cățeii este esențial. O podea alunecoasă le poate împiedica să se dezvolte puterea musculară necesară în extremităţile sale.
- Dezvoltare intrauterina: Poziția fătului în uter și spațiul disponibil pot influența formarea membrelor.
- Alimentație slabă: Alimentația inadecvată în timpul sarcinii și alăptării poate afecta dezvoltarea musculo-scheletică a cățelușului.
Simptomele sindromului cățelușului de înot
Simptomele încep să apară aproximativ între a doua și a treia săptămână de viață a cățelușului, când ar trebui să înceapă să meargă. Unele dintre cele mai caracteristice semne Acestea includ:
- Poziție anormală: Picioarele sunt extinse în lateral în loc să fie ținute în poziție verticală.
- mișcare limitată: În loc să meargă, puii afectați se târăsc pe burtă.
- Piept plat: Datorită presiunii constante asupra solului, pieptul poate căpăta o formă turtită.
- Dificultatea para respirar: În unele cazuri, compresia toracică poate afecta respirația normală.
- Letargie: Cățeii pot părea mai puțin activi decât tovarășii lor.
Dacă observați oricare dintre aceste simptome la un cățel, este esențial să mergeți la vet cât mai curând posibil pentru a începe tratamentul.
Cum este diagnosticat sindromul cățelului înot?
Diagnosticul se bazează pe observarea simptomelor caracteristice. În cele mai multe cazuri, un medic veterinar va putea identifica afecțiunea printr-un examen fizic. În plus, puteți efectua Razele X pentru a evalua dacă acestea există anomalii ale structurii osoase și exclude alte patologii.
Tratamentul sindromului cățelușului înotător
În urmă cu câțiva ani se credea că această afecțiune nu are soluție, iar mulți cățeluși au fost eutanasiați. Cu toate acestea, astăzi știm că cu tratament adecvat se poate recupera complet. O 90% dintre puii tratați la timp reușesc să meargă normal.
Terapii și exerciții fizice
- fizioterapie: Stimularea mișcării membrelor ajută la câștigarea forței musculare.
- Înot: Hidroterapia este o alternativă excelentă pentru a îmbunătăți mobilitatea fără a suprasolicita articulațiile.
- Bandaje corective: Pot fi folosite pentru a menține picioarele într-o poziție mai naturală și pentru a ajuta la recuperare.
- Masaje: Ele ajută la stimularea mușchilor și la îmbunătățirea circulației sângelui.
- Utilizarea hamurilor sau slingurilor: Mențin cățelul într-o poziție corectă și încurajează dezvoltarea musculară.
Ingrijirea casei
- Evitați suprafețele alunecoase: Se recomandă amplasarea covorașelor antiderapante sau pături moi.
- Asigurați un mediu adecvat: Este important ca catelul sa aiba suficienta mobilitate intr-o zona sigura.
- Controlul greutății: Excesul de greutate poate îngreuna recuperarea.
- Stimularea senzorială: Folosește o periuță de dinți moale pentru a stimula labele cățelușului.
[url asociat=”https://www.mundoperros.es/perro-miedo-al-agua-hago/”]
Cât timp îi ia unui cățel să se recupereze?
Timpul de recuperare variază în funcție de severitatea sindromului și de cât de repede începe tratamentul. În cazurile ușoare, cățeii pot începe să intre trei sau patru săptămâni. În cazuri mai severe, recuperarea poate dura până la 12 săptămâni. Cheia este consecvența în terapie și îngrijire.
Poate fi prevenit sindromul cățelușului de înot?
Nu este întotdeauna posibil să o prevenim, dar există anumite factori care pot reduce riscul:
- Asigurați o suprafață adecvată: Preveniți cățeii să crească pe podele alunecoase.
- Controlul alimentației în timpul sarcinii și alăptării: O dietă echilibrată ajută la dezvoltarea mușchilor.
- Selectați o creștere responsabilă: Evitați consangvinizarea și reproducerea nediscriminată pentru a reduce predispozițiile genetice.
Progresele în înțelegerea noastră despre sindromul cățelușului înotător au condus la îmbunătățirea tratamentului și la recuperare pentru cățeii afectați. Cu o terapie și îngrijire adecvată, majoritatea câinilor se recuperează complet și pot duce o viață normală și fericită.